VULPEA
Cu coada stufoasă,
Cu bot ascuţit,
La coteţul nostru,
Des a nimerit.

Găini, pui şi raţe,
Ia tot ce găseşte.
Hoaţa asta, ştiţi?
Vulpe se numeşte.

CUMATRA VULPE

Ţipă gâştele şi zbiară,
Zboară penele-n poiană…
- Ce-o fi asta, surioară?

- Ia, o vulpe năzdrăvană!
Cum stătea-n tufiş, la pândă,
Costelivă şi flămândă,
S-a gândit că pentru masă
N-ar strica o gâscă grasă…

Cine umblă prin ogradă
Tot cu pasul de paradă?

Şi mai spuneţi, cine are
Creastă roşie şi mare?
Cine ne trezeşte-n zori
Ca un ceas deşteptător?

Vara
Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare...
E dulce vara pe la noi!

Când dimineaţa se iveşte
Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinereşte
Iar, deşteptată de pe prund,
Cireada satului porneşte...

În urma ei un roi de grauri,
Ca nişte valuri cenuşii,
S-amestecă prin bălării.
S-aşază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.

Până ce-n zarea depărtată
Spre lacul trist se pun pe drum.
Şi cum se duc, - acum ş-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămăşiţa unui fum.

VULPITA
Azi vulpita
Cumatrita
S-a intrecut in rautati
Si-a furat dintr-o ograda
Patru puisori cu mot
Va intrebati cum i-a furat?
Pis pis pis pe dupa gard
Dupa gard, dupa uluci
I-a chemat cu vorbe dulci.
Dar blegutii puisori
Au crezut ca-i mama lor.
Dar cind colo ce sa vezi:
Vulpea rea i-a transformat
In friptura de mancat.

Vara la mare!

Am sa stau o vara-ntreaga
Sa fac baie-n Marea Neagra!
Iar la puiul de testoasa
Ramas singurel acasa,
I-am promis din prag de usa
Ca-i aduc în galetusa
Apa buna de la mare,
Ca sa-si puna în mâncare!
Dar testoasa bosumflata
Vrea doar frunze de salata!

Vis de iarnă











Obrăjori de mere coapte,
Ce-aţi visat voi astă-noapte?
Prin nămeţi cum trece luna
Sau cum vă dezmiardă buna?Obrăjori de mere coapte,
Ce-aţi visat voi astă-noapte?
Prin nămeţi cum trece luna
Sau cum vă dezmiardă buna?Obrăjori de mere coapte,
Ce-aţi visat voi astă-noapte?
Prin nămeţi cum trece luna
Sau cum vă dezmiardă buna?

VARA


Cine poate şti
De unde vine vara
Şi încotro se duce
Cântînd
Caravana ei verde şi aurie?
Unii zic c-ar veni
Din pământ,
Că-şi trage povara,
Fierbinte şi dulce,
Din bostănărie,
Că se naşte în pepenii verzi,
În miezul lor
Strălucitor
Ca un palat
Luminat
De rubine,
Cu pereţi
De porfir şi nestemate
Şi cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate,
Dar mie
Mi-a spus o fetiţă cuminte
Că-şi aduce aminte
Cum vara vine din copilărie,
Şi cum,
În miros de lapte, de fân şi de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
Înspre bunici.

O vizita


Ieri am avut o vizită simandicoasă:
A trecut pe la mine o broască ţestoasă.
De fapt avea un aer atât de serios,
Încât s-ar putea să fi fost un broscoi ţestos.
Era destul de mic şi de tânăr, n-ai fi dat pe el doi bani,
Nu cred c-avea nici cinci sute de ani.
(Pentru că - ştiţi, desigur - aşa fără nici un motiv
Ţestoasele trăiesc un mileniu aproximativ).
Totuşi ştia să se poarte, şi ştia să vorbească,
Şi era foarte inteligent pentru o broască.
Deoarece fusese crescut în natură,
Se pricepea la agricultură;
Şi pentru că experienţa lui era notorie,
Se pricepea grozav la istorie;
Era o adevărată plăcere să-l asculţi,
Dintre domnitori îi cunoscuse pe cei mai mulţi.
Povestea despre Brâncoveanu şi Cantemir
Şi despre alţii pe care nu mai ştiu să-i înşir.
Dar - dacă nu se lăuda - se pare
Că-l zărise chiar şi pe Ştefan cel Mare.
Despre războaie doar n-avea prea multe de spus,
Stătuse în carapace, ascuns.
Oricum, mi-ar fi plăcut să-l ascund în penar,
Să-mi sufle la istorie la extemporal.

Vacanta la bunici

Cât de mult aştept eu vara
Perpelindu-mă aici
Să se isprăvească şcoala
Să plec iute la bunici.
La bunicii de la ţară
Unde, de când eram mic,
Merg în fiecare vară
Să mă zbenguiesc un pic.
Pe la ei e verde totul
Şi pe deal şi pe câmpie
Când adie uşor vântul
Inspir puf de păpădie.
Merg adesea în pădure
Cu bunicul după lemne
Mă opresc să culeg mure
Dar bunicu-mi face semne.
Vrea să ţin cu dânsul pasul
Şi să-mi intre în cap bine
Că de mă-ntâlnesc cu ursul
N-o să fugă el de mine.
Mă şi scald în iazul rece
De la marginea pădurii
Iar când năduşeala-mi trece
Dorm puţin în podul şurii.
Fructe multe-s în livadă
Şi mănânc pe săturate
N-aş vrea mama să mă vadă
Că nici unele nu-s coapte.
Noaptea este răcoroasă
Stelele-s ca licuricii
Nici nu intru bine-n casă
Şi-adorm în poala bunicii.
Mă trezesc de dimineaţă
Şi bunica-mi dă mâncare
Sunt atent la ce mă-nvaţă
Apoi ies în graba mare.
Animalele din curte
Par mereu nerăbdătoare,
Chiar dacă sunt foarte multe,
Să mă joc cu fiecare.
Adun ouă din cuibare
Aşezându-le în coş,
Cred că şi de-aş fi mai mare
Mi-ar fi frică de cocoş.
A venit la noi poştaşul
Cu o geantă în spinare
Să-l anunţe pe bunicul
Că i-a sosit o scrisoare.
A trecut pe lângă mine
Bunicului să i-o dea
Nu cred că veştile-s bune
Vine tata să mă ia!

VINO SOMN

Rotindu-şi covrigata coadă,
mâţa-răsfăţata
pictează lăcrimioare.
vino tu,
pictoriţă pricepută
la pruncu-mi,
cu laba să-l legeni!
florile işi vor inchide graţios corolele
şi vor risipi din perna de vise
mărgăritare.
…vino, şi tu
blândă Luna,
cu cuibul ascuns printre crengi de ştejar!
cântă-i din frunze un cântec de leagăn..
domol
să adoarmă!

rotindu-şi mândra coroană
cerbul
ingenunchează şi se roagă la porţile umbrei.
vino tu,
mărite rege al pădurii,
cu ramurile tale răsfirate să-l legeni!
intunericul rece să-l scufunzi
in undele luminii
şi să presari in ochi sclipiri de bunătate.
…şi tu,
inger păzitor,
din inaltele ceruri,
să-i cânţi din laută un cântec de leagăn… pe braţele tale
lin să adoarmă!

rotindu-şi zborul zglobia
libelulă
adună stropi de rouă din cupa dimineţii.
vino tu,
aducătoare de ghiduşii şi jocuri
la pruncu-mi!
picături de voioşie şi sănătate să picuri in cana cu lapte.
…şi tu,
somn
ascuns la margini de gene,
vino să mi-l adormi!
spre luminoase stele
visul să zboare,
arhangheli să-i soptească
lângă pernă:
“noapte bună!”

VIS DE IARNA
Obrăjori de mere coapte,
Ce-aţi visat voi astă-noapte?
Prin nămeţi cum trece luna
Sau cum vă dezmiardă buna?

Am visat că la fereastră
Îmi zâmbea o stea albastră.
Apoi neaua de pe stradă
S-a făcut Om de Zăpadă!
Şi-o zână cât o mărgea
L-a schimbat în acadea!

Vacanta la bunici



Cât de mult aştept eu vara
Perpelindu-mă aici
Să se isprăvească şcoala
Să plec iute la bunici.
La bunicii de la ţară
Unde, de când eram mic,
Merg în fiecare vară
Să mă zbenguiesc un pic.
Pe la ei e verde totul
Şi pe deal şi pe câmpie
Când adie uşor vântul
Inspir puf de păpădie.
Merg adesea în pădure
Cu bunicul după lemne
Mă opresc să culeg mure
Dar bunicu-mi face semne.
Vrea să ţin cu dânsul pasul
Şi să-mi intre în cap bine
Că de mă-ntâlnesc cu ursul
N-o să fugă el de mine.
Mă şi scald în iazul rece
De la marginea pădurii
Iar când năduşeala-mi trece
Dorm puţin în podul şurii.
Fructe multe-s în livadă
Şi mănânc pe săturate
N-aş vrea mama să mă vadă
Că nici unele nu-s coapte.
Noaptea este răcoroasă
Stelele-s ca licuricii
Nici nu intru bine-n casă
Şi-adorm în poala bunicii.
Mă trezesc de dimineaţă
Şi bunica-mi dă mâncare
Sunt atent la ce mă-nvaţă
Apoi ies în graba mare.
Animalele din curte
Par mereu nerăbdătoare,
Chiar dacă sunt foarte multe,
Să mă joc cu fiecare.
Adun ouă din cuibare
Aşezându-le în coş,
Cred că şi de-aş fi mai mare
Mi-ar fi frică de cocoş.
A venit la noi poştaşul
Cu o geantă în spinare
Să-l anunţe pe bunicul
Că i-a sosit o scrisoare.
A trecut pe lângă mine
Bunicului să i-o dea
Nu cred că veştile-s bune
Vine tata să mă ia!

Vulpita si tigrul



Auzit-aţi ce poveste
A cântat, în zori, cocoşul?
Nici eu, că abia acu
Se trezi din somn şi moşu.
Se pare că în pădure
Cu tigrul se întâlni
O vulpiţă, dragi copii...
Tigrul voia s-o mănânce,
Ea, vulpiţa, nu voia.
Tigrul, numai colţi şi gheare,
Vulpea, însă... cugeta:
Frumuşică, roşcovană,
A ajuns să fie hrană
Unui tigru? Fugi de-aici.
Dacă vrea să se înfrupte
Să dea iama... prin pisici.
- Tigrule, tu nu ai minte,
Cine-s eu, văd că nu ştii!
- Şi, mă rog, cine eşti tu?
- Sunt stăpână peste tot
Ce-i aici. Iar tu vei fi
Un prost, fără doar şi poate -
Dacă mă mănânci, adică.
- Cum să ştiu că ai dreptate?
- Foarte simplu, mergi cu mine
Şi-o să vezi cum mor de frică
Animalele. Oricare
Dintre ele, când mă vede,
Să se-ascundă prin tufişuri,
Lăsând treaba, se repede...
- Bine, vulpe, vin cu tine,
Vreau să mă conving şi eu
Că pe-aicea prin pădure
Eşti mai mult decât un zeu...
Şi porniră-ncetişor,
Vulpea-m faţă, tigru-n spate,
Pe cărările pădurii,
Unele nemaiumblate...
Le ieşi în cale cerbul,
Care nici nu se clinti,
Când, făr-a-l vedea pe tigru,
Pe vulpiţă o zări...
Mai apoi, văzând şi tigrul,
Cerbul, ce crezi, o zbughi...
- Ai aflat ce importantă
Sunt? Cum cerbul se fereşte
Ochii să îi dea cu mine?
Dar să mergem, se cuvine
Pentru-a fi convins, cum vrei,
Să vezi cum se dau deoparte,
Când apar, supuşii mei...
Un lup lângă vizuină,
Văzu vulpea, nici măcar
O infimă tresărire.
Văzu tigrul...
- Îţi e clar?
Lupul însuşi a fugit,
Tigrule, când m-a-ntâlnit.
Semn că-s foarte importantă...
Dar să mergem, că mai sunt
Şi alţi fraieri pe pământ.
Ursul şi el, lâng-un râu,
Mai întâi zări vulpiţa,
Apoi tigrul... Îngrozit,
Sări-n apă...
- N-ai minţit!
Vulpe, uite,-ţi cer iertare,
Nu ştiam ce importantă
Eşti. Îmi iau eu de mâncare
Draga mea, din altă parte.
Chiar azi văzui un cucoş
Într-o curte,
La un moş...

Vine toamna cu galosi

Soptesc pe strazi paraie...
Toamna, in manta de ploaie,
Bate-n geam cu glasu-i mic:
Pic, pic, pic.
Azi si-a pus ciorapi mai grosi,
Ba si-a pus chiar si galosi,
Sa nu prinda guturai,
Vai, vai, vai!